DECLARAȚIA MANAGERULUI
Spitalul Clinic C.F. Iași
PRIVIND IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII
Subsemnatul Dr. Mihai GLOD, având funcția de manager al Spitalului Clinic C.F. Iași, cu sediul în localitatea Iași, str. Garabet Ibrăileanu, nr. 1, județul/sectorul Iași, tel. 0232 216422, fax. 0232 264013, e-mail secretariat@spitalcfiasi.ro, prin prezenta declarație mă angajez să:
- comunic angajaților orientarea către pacienți și importanța respectării cerințelor legale și de reglementare;
- să stabilesc politica și să asigur stabilirea și realizarea obiectivelor calității;
- să conduc analizele managementului;
- să asigur stabilirea planurilor de acțiune, disponibilitatea resurselor și tot sprijinul în colaborarea cu A.N.M.C.S.-ul în vederea îmbunătățirii continue a sistemului de management al calității conform standardelor, procedurii și metodologiei de evaluare și acreditare în vigoare.
Pentru realizarea misiunii și viziunii noastre și a satisface într-o măsură cât mai mare necesitățile actuale și așteptările viitoare ale pacienților, de a le furniza servicii medicale de calitate, ne vom conforma principiilor care stau la baza standardelor și referințelor privind Managementul Strategic și Organizațional, Managementul Clinic, Etica Medicală și Drepturile Pacientului, respectiv:
- dezvoltarea activității spitalului conform nevoilor de sănătate a populației din Regiunea Nord-Est;
- asigurarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului;
- prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale;
- asigurarea nediscriminatorie a accesului pacientului la serviciile de sănătate, conform nevoilor acestuia, în limita misiunii și a resurselor spitalului;
- respectarea demnității umane, a principiilor eticii și deontologiei medicale și a grijii față de sănătatea pacientului;
- orientarea managementului organizațional, pe baze clinice, pentru susținerea asistenței medicale centrate pe pacient;
- abordarea integrată, inter și multidisciplinară a pacientului în managementul de caz;
- promovarea eficacității și eficienței prin dezvoltarea conceptului de evaluare a practicii profesionale prin audit clinic și prin optimizarea procesului decizional;
- asigurarea calității componentelor sanguine și a administrării acestora în condiții de siguranță;
- asigurarea disponibilității și continuității serviciilor de anestezie și sedare în acord cu nevoile clinice ale pacienților, cu respectarea permanentă a normelor legale și a ghidurilor/protocoalelor clinice;
- asigurarea serviciilor paraclinice conform nevoilor de investigare ale pacienților;
- asigurarea continuității asistenței medicale în cadrul spitalului, prin asigurarea resurselor necesare, conform misiunii declarate și după externare prin colaborare cu medicii de familie și medicii specialiști din ambulator;
- asigurarea continuității în siguranță a activității clinice prin gestionarea riscurilor digitale și a sistemelor de inteligență artificială;
- promovarea prin standarde/instrumente standardizate a dezvoltării culturii organizaționale, inclusiv „cultura siguranței pacientului”;
- protejarea mediului (integrarea sustenabilității de mediu și a rezilienței la riscurile climatice).
Obiectivele noastre, privind asigurarea și îmbunătățirea calității serviciilor și siguranței pacientului sunt:
- plasarea permanentă a pacientului în centrul atenției;
- dezvoltarea managementului spitalului pe baze clinice;
- managementul riscurilor;
- creșterea calității actului medical prin pregătire profesională continuă și învățarea din erori a întregului personal;
- organizarea și îmbunătățirea comunicării între profesioniști și între personalul medical și pacient și aparținători;
- colaborare profesională între persoane și echipe medicale din spital și din alte unități sanitare cu care vom încheia protocoale de colaborare pentru asigurarea unei asistențe medicale integrate inter și multidisciplinară;
- asigurarea eficacității și eficienței actului medical, prin autoevaluarea și îmbunătățirea continuă a protocoalelor de diagnostic și tratament și a procedurilor privind organizarea acordării serviciilor de sănătate;
- creșterea gradului de utilizare a resurselor prin o mai bună planificare a activității;
- instruirea permanentă a personalului pentru asigurarea flexibilității și mobilității acestuia;
- obținerea satisfacției pacienților, a angajaților și a tuturor părților interesate prin calitatea serviciilor oferite;
- conformarea cu cerințele legale în domeniul calității aplicabile activității desfășurate;
- implicarea fiecărui angajat în scopul aplicării politicii în domeniul calității prin inițiative, performanțe, responsabilitate și colaborare permanentă;
- asigurarea bunăstării personalului și siguranța psihologică la locul de muncă;
- protejarea personalului care raportează evenimente adverse;
- adaptarea permanentă a politicii de resurse umane la nevoile privind organizarea și funcționarea unității sanitare, având în vedere siguranța pacientului și a personalului.
Această declarație este disponibilă tuturor persoanelor, atât angajaților noștri cât și părților externe organizației, fiind astfel publicată pe website-ul spitalului.
În sensul respectării prezentei și pentru asigurarea aplicării prevederilor documentelor sistemului de management al calității, înțeleg necesitatea funcționării la nivelul spitalului a Structurii de Management al Calității, structură a cărei activitate mă angajez să o susțin.
Prezenta declarație intră în vigoare la data aprobării, iar prevederile sale sunt obligatorii pentru întregul personal al spitalului.
MANAGER
Dr. Mihai GLOD
